Subteranele Bucureștiului. ”Porțile Timpului”, pasajele energetice și tunelurile de fugă ale lui Nicolae Ceaușescu

În 1899, istoricul Gheorghe Ionescu-Gion publica ”Istoria Bucurescilor”, iar în cuprinsul lucrării sale menționa misterioasele tuneluri și catacombe aflate sub oraș, o adevărată rețea subterană care a dat naștere nu numai unor întrebări rămase, încă, fără răspuns, dar și unor legende incitante.

Dincolo de farmecul incontestabil al poveștilor și legendelor, al misterelor de nepătruns și al speculațiilor diverse, există date istorice potrivit cărora prima rețea de catacombe din Capitala României a apărut încă din secolul al XVI-lea.

Această rețea a fost construită de negustorii și boierii care au descoperit o modalitate prin care să-și protejeze averile de tâlharii care atacau, frecvent, orașul.

„În secolele XVI–XVIII, marii boieri îşi construiau casele cu tuneluri lungi de câteva sute de metri care dădeau, de obicei, în câmpie. În caz de război, dacă erau jefuiţi, reuşeau să scape în acest fel“, explica istoricul Dan Falcan, pentru Historia.

În cronicile din perioada domniei lui Vodă Caragea se spunea că acesta ”se plimba cu caleașca pe sub pământ”, făcând această paradoxală călătorie de la Palatul Cotroceni până la Curtea din Dealul Spirii.

Mai mult, însuși revoluționarul Tudor Vladimirescu ar fi folosit aceste catacombe pentru a ascunde arme și muniție înaintea Revoluţiei de la 1821. În catacombele Bucureştiului se ascundeau membrii societăţilor secrete Frăţia şi Eteria, presupunându-se că acolo au fost puse la cale Revoluţiile de la 1821 şi 1848.

Cel mai vechi tunel subteran din București și rețeaua de catacombe

Chiar dacă este greu să întocmești un astfel de clasament, cel mai vechi tunel subteran al Bucureștiului este considerat cel construit chiar de Vlad Țepeș. Castelul domnitorului se afla pe locul unde, astăzi, se găsește Palatul Kretzulescu, iar tunelul respectiv – prevăzut și cu guri de aerisire – pornea de la castel, trecea pe sub Parcul Cișmigiu (exista și o ramificație către Schitu Măgureanu) și avea ieșirea în apropiere de zona în care este acum Primăriei Capitalei.

Catacombele Bucureștiului – cele identificate până acum – sunt întinse pe o distanță de zeci de kilometri. Practic, Bucureștiul poate fi străbătut, prin subteran, de la Curtea Veche spre Dealul Mitropoliei și Mănăstirea Antim; spre Cișmigiu, de-a lungul străzii Schitu Măgureanu, apoi spre Cotroceni, cu multe ramificații spre Gara de Nord și Cimitirul Bellu.

Documentele istorice – Dicţionarul Geografic din 1898, spre exemplu – precizează că lacul din Cismigiu era legat de Dâmboviţa ”printr-un canal lung de doi kilometri”. În zona Unirii, pe strada Negru Vodă, a fost găsit, la zeci de metri adâncime, un tunel lung de 250 de metri, căptuşit cu cărămidă și cu o lăţime de 1,5 metri, care leagă Curtea Veche de Hanul lui Manuc şi Biserica Domnească. Alte subterane seculare au fost descoperite în Colentina, iar un vechi tunel subteran lega Palatul Ghica de Mănăstirea Plumbuita, pe sub râul Colentina.

Sub Palatul Golescu, situat în zona stadionului Giuleşti, a fost descoperit un coridor subteran care ducea înspre lunca Dâmboviţei.

”Orașul subteran nu este atât de neinteresant pe cât pare, din două motive principale. Primul motiv este că lumea subterană este o temă recurentă în istoria Bucureștiului. Această obsesie pentru pasajele și tunelurile subterane a apărut din nevoia oamenilor de a se proteja de invazia turcească. Asta și datorită faptului că Bucureștiul, la fel ca toate orașele extracarpatice, nu a fost fortificat deoarece otomanii nu au permis acest lucru”

Profesor Augustin Ioan

”Porțile Timpului” și pasajele energetice subterane despre care a scris Mircea Eliade

Bucureștiul subteran este, în astfel de condiții, un adevărat labirint de tuneluri și catacombe, construite în diferite perioade istorice pentru a servi scopuri dintre cele mai diverse.

Bineînțeles, misterele se întrepătrund, iar fantasmele dau naștere unor povești cu totul aparte.

De pildă, unele legende urbane susțin că unele dintre aceste pasaje secrete sunt ”Porțile Timpului”, fiind identificate mai multe zone importante pentru ”încărcarea bateriilor energetice” ale inițiaților în fenomenele paranormale.

• Mântuleasa
• Uranus-13 Septembrie-Panduri
• Antiaeriană-Sălaj
• Dealul Cotroceni
• Foișor
• Cocioc-Piscului-Văcărești
• Mitropolie
• Zețarilor-Drumul Găzarului

Chiar și Mircea Eliade, scriitor și filosof celebru, a scris despre aceste pasaje energetice subterane în nuvela sa intitulată ”Pe Strada Mântuleasa”.

Cu doar câteva excepții, ”Porţile Timpului” se suprapun cu ceea ce radiesteziştii numesc ”zone de iritare” (geopatogene), numite în trecut și ”zone necurate”. De-a lungul timpului, s-a observat că unii dintre cei care au stat mai mult de opt zile în locaţiile geopatogene respective au manifestat stări de iritare, insomnie, migrene sau crampe musculare.

A.I. Nizovski şi N.N. Nepomniasci presupun că, în zonele anormale, cunoscute pretutindeni pe Terra – unde, printre alte fenomene, timpul și-ar încetini ”scurgerea” inexorabilă – acţionează așa-numitele raze energetice geopatogene, generate de interacţiunea otonilor (găuri negre minuscule, dotate fiecare cu o energie ce depăşeşte puterea unei electrocentrale nucleare, în adâncurile pământului).

În aceste zone anormale s-ar încadra şi ”Porţile Timpului” din Capitală, considerate de regretatul parapsiholog I. Ţugui drept ”zone unde se acumulează fluxul informaţional al lumilor paralele ce străbate Universul”.

Tunelul lui Nicolae Ceaușescu

Şi Nicolae Ceauşescu și-a dorit o rețea proprie de tuneluri subterane, iar Calea Victoriei a fost blocată, între anii 1970 – 1975, pentru a se efectua lucrări la un tunel care făcea legătura între Comitetul Central, Palatul Regal şi Sala Palatului.

Tunelul era foarte bine realizat, fiind dotat cu sursă proprie de apă şi alte dotări care, în caz de urgentă, să permită rămânerea în tunel timp de trei zile, fără intervenţie exterioară. Nicolae Ceaușescu se deplasa la Comitetul Central direct în loja de la Sala Palatului, prin tunelul special construit.

În urmă cu mai mulți ani, într-un interviu acordat pentru Adevărul, Anca Petrescu – arhitecta Casei Poporului – spunea că sub Palatul Parlamentului se află două buncăre antiatomice şi un adăpost antiaerian.

De asemenea, galeriile care se întind pe câteva niveluri şi tunelurile de fugă sunt părţi normale ale unei asemenea construcţii.

”Dacă în cazuri de urgenţă cineva se adăposteşte în buncărele de sub Casa Poporului, trebuie să iasă de acolo într-un fel sau altul. Acesta este rostul unor tuneluri de fugă. Cât despre un oraş plutitor subteran, nici nu poate fi vorba”, preciza Anca Petrescu în 2013.

8 tuneluri ”de fugă” sub Casa Poporului

Camil Roguski – cunoscut drept „arhitectul lui Ceaușescu” – povestea că sub Casa Poporului sunt opt tuneluri de fugă, cu o diafragmă a zidurilor de 1,4 metri și două buncăre antiatomice, proiectate să reziste unui cutremur cu magnitudine de până la 9 pe scara Richter.

În 2005 au fost descoperite, absolut întâmplător, două astfel de tuneluri de fugă. Unul dintre ele, cu o lungime de 600 de metri, duce spre fântânile de lângă Piața Constituției, iar celălalt, cu o lungime de 500 metri, ajungea până la stația de metrou Izvor.

De altfel, majoritatea staţiilor de metrou din București au fost astfel construite încât să poată fi folosite și ca adăposturi antiatomice. Sub tunelul propriu-zis există o reţea de buncăre şi tuneluri mai mici, tehnice, care sunt ca un păienjeniş pe sub Bucureşti, unele dintre trasee fiind paralele cu linia metroului.

”Este vorba de aproximativ 20 de kilometri de tuneluri realizate în aşa fel încât să se poată circula prin ele cu maşini cu motor electric. Tunelurile principale leagă Palatul Cotroceni de Academia Militară, pe aceasta de Casa Poporului, iar de aici pleacă două tuneluri mari: unul spre fostul Comitet Central şi unul spre actualul Minister al Apărării. Cele dinspre Piaţa Revoluţiei sunt întrerupte din loc în loc de uşi de şapte tone greutate fiecare, pentru a închide etanş zona în caz de necesitate. Au fost înglobate în acest sistem şi catacombele mai vechi, realizate în perioada interbelică, cum e cea din zona Cotroceni, a lui Carol al II-lea. Sunt şi multe tuneluri secundare, cum e cel dintre Casa Poporului şi staţia de metrou Izvor, care probabil că vor fi folosite, la un moment dat, pentru utilităţi publice”, spunea Camil Roguski.